Radacinile Optimismului
de Anne Bilodeau
Un baiat o invita pe o fata la dans, iar ea spune nu. Ce va face el? Va decide ca este un esec social si va incepe sa sa retraga, sau pur si simplu va invita alta fata sperand la un rezultat mai bun? Daca e programat pentru optimism, baiatul va merge probabil la dans cu o alta fata. Ceea ce nu este clar, totusi, este cum a ajuns sa fie programat pentru succes.
Cercetatorii spun ca raspunsul este un amestec de psihologie, stiinte si simt comun. Incercand sa descopere de ce unii adulti raman pe pozitie, in timp ce altii aluneca in depresie, cercetatorii au descoperit ca rezilienta si atitudinea plina de speranta incep- si trebuie sa inceapa- in copilarie.
Trup si suflet
Intr-o anumita masura, optimismul pare sa fie o trasatura innascuta, o parte ascunsa dar importanta a acelor oameni norocosi, in codul lor genetic. Cateva studii au aratat ca optimismul se mosteneste in familie, desi nici unul dintre studii nu a putut determina care este exact gena responsabila.
Totusi, obiceiurile de gandire pe care le invata copii au o influenta mai mare decat mostenirea genetica, spun psihologii. Gandirea optimista este doar o activitate, precum inotul, jocul de tenis sau mersul pe bicicleta. Psihologia cognitiva este construita pe idea ca daca schimbam felul in care oamenii gandesc, se pot schimba si emotiile si eventual comportamentul lor.
Desi este mai comun pentru cercetatori sa studieze depresia, o parte din ei s-au concentrate pe optimism, sperand sa ajute copii sa ajunga adulti mai rezilienti. Beneficiile sunt foarte mari, spun cercetatorii, pentru ca optimistii par sa aiba rezultate mai bune la munca, au mai putine probleme emotionale si sunt mai sanatosi.
Provocarea creste optimismul
Nu este o surpriza sa auzim despre copii ca sunt mai optimisti daca au fost incurajati sa fie asa si laudati daca au o atitudine pozitiva. Se pare, dee asemenea, ca acei copii care invata sa aiba grija de eei fizic, vor avea o atitudine pozitiva.
Ceea ce nu este mereu spus, au observat oamenii de stiinta, este ca copii au nevoie sa-si dezvolte abiliatile de rezolvare de probleme si mecanismele dee coping. Daca nu invata sa gestioneze stresul si provocarile, si cel mai fericit copil va deveni un adult pesimist cand este coplesit de dificultati. Cei mai optimisti copii pot rezolva, de preferinta cu oarecare dificultate, anumite dificultati, dar nu s-au confruntat cu un sir prea lung de probleme prea dificile.
Un exemplu este acela al copilului prins intr-un copac, strigand dupa ajutor; cei mai multi parinti vor sa se urce in copac sa-l ajute pe copil sa coboare. Parintii care isi retin aceste intentii si il lasa pe copil sa se descurce singur, stimuleaza stima de sine si optimismul. Incurajeaza cu rabdare copilul sa coboare singur , astfel comunicand asteptarea nu de” te dau eu jos”, ci “ poti sa o faci tu singur”. Iar mai tarziu, in loc sa comunice ”esti in siguranta”, un parinte ajunge sa comunice “Ai reusit! Stiam eu ca poti.”
Sa-i invatam pe copii sa fie optimisti
Un grup ce cercetatori este atat de convins ca optimismul se poate invata incat au inceput sa-I invete elemente de baza ale optimismului pe copii scolari cu risc de probleme emotionale. Acesti cecrcetatori cred ca optimistii si pesimistii au stiluri explicative diferite- cu alte cuvinte, cecle doua grupuri isi explica problemele in mod diferit. Optimistii tind sa gandeasca ca problemele sunt afara lor, ca nu sunt permanente si ca o mica parte din viata lor va fi afectata de orice eveniment. Pesimistii tind sa creada ca problemele sunt din vina lor, sunt permanente, si ca le vor afecta o mare parte din viata lor.
Nu e nimic magic in a invata stilul de gandire optimist la o varsta mica. Mai mult, testele au aratat efectele indelungate ale training-ului. Copii care au participat la acest antrenament vor avea partener de dans.
traducere: psih. Ana-Maria Lipovan
